Alertă ANPC: Toate mall-urile din România, obligate să facă deratizare și dezinsecție de urgență!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat marți, 25 iunie, o măsură fără precedent: toate mall-urile din România sunt obligate să efectueze, de urgență, acțiuni de deratizare și dezinsecție, în special în zonele de alimentație publică (Food Court).

Decizia vine după o avalanșă de sesizări din partea consumatorilor și în urma unor controale care au confirmat infestări cu insecte, în special gândaci, în mai multe centre comerciale.

Deratizare și dezinsecție de urgență

„Este inadmisibil ca într-un spațiu comercial modern, unde consumatorii vin cu încredere să își petreacă timpul și să mănânce, să existe prezența gândacilor sau a altor dăunători. Nu mai tolerăm nepăsarea! Deratizarea și dezinsecția trebuie să devină o regulă, nu o excepție”, a transmis președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone.

Reprezentanții ANPC au subliniat că verificările efectuate până în prezent au scos la iveală probleme serioase de igienă în anumite unități, mai ales în zonele de preparare și servire a mâncării. Situațiile semnalate includ prezența insectelor în spațiile unde igiena ar trebui să fie impecabilă.

AFI Cotroceni, model de bune practici

În contrast cu neregulile descoperite în alte centre comerciale, ANPC a oferit drept exemplu pozitiv mall-ul AFI Cotroceni din București. Pe 23 iunie, aici a fost realizată o amplă acțiune de deratizare și dezinsecție, organizată în colaborare cu operatorii economici și administrația centrului, sub supravegherea inspectorilor ANPC.

Autoritatea transmite că va monitoriza strict implementarea măsurii în toate marile centre comerciale și promite controale susținute în perioada următoare. În cazul în care se constată nerespectarea obligațiilor legale privind igiena și siguranța alimentară, vor fi aplicate sancțiuni drastice, inclusiv suspendarea activității unităților respective.

„Protejăm consumatorul. Toleranță zero față de mizerie!”, este mesajul ferm transmis de ANPC în comunicatul oficial.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *