Un bărbat a fost reținut de polițiști în localitatea Bărăganu, județul Brăila, după ce și-a atacat vecinul în propria curte, folosind spray lacrimogen, scândură, furcă, sapă și cutter.
Procurorii îl cercetează pentru tentativă de omor.
Atac violent cu spray lacrimogen
Incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 18:00, și ar fi fost declanșat de un conflict verbal între cei doi vecini. Agresorul a intrat în curtea victimei, a pulverizat spray-ul lacrimogen în fața acesteia și a început să o lovească cu scândura, apoi cu furca și sapă.
Atacul a continuat chiar și după ce victima a căzut la pământ, iar folosirea cutter-ului i-a provocat răni în zona gâtului și i-a secționat o ureche.
La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. În primă fază, ancheta a început in rem, pentru tentativă de omor și violare de domiciliu, fiind extinsă ulterior asupra suspectului.
Marți, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii urmează să decidă dacă vor solicita arestarea preventivă.
