Accident în județul Neamț: Trei persoane rănite, după ce un șofer de 88 de ani a provocat o coliziune pe DN 15

Trei persoane au fost rănite duminică, în urma unui accident rutier produs pe drumul național DN 15, în localitatea Tarcău, județul Neamț.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, evenimentul a fost provocat de un bărbat în vârstă de 88 de ani, din Piatra-Neamț.

Accident în județul Neamț

„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 88 de ani conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Tarcău, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 37 de ani din București, care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În consecință, a intrat în coliziune cu acesta”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul principal Ramona Ciofur.

În urma impactului, trei pasageri din cele două mașini – cu vârste de 37, 75 și 86 de ani – au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *