Transalpina rămâne închisă din cauza ninsorii: Stratul de zăpadă ajunge la 40 de centimetri

Iarna s-a instalat deja în zonele montane, iar pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, traficul rămâne închis din cauza ninsorilor abundente și a viscolului puternic.

Transalpina rămâne închisă din cauza ninsorii

Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, stratul de zăpadă măsoară între 20 și 40 de centimetri pe sectorul DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar vizibilitatea este redusă din cauza vântului.

„Având în vedere prognozele meteo și starea părții carosabile, DN 67C, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, rămâne închis circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule”, a transmis DRDP Craiova, într-un mesaj publicat luni pe Facebook.

Meteorologii avertizează că vremea se va menține rece până joi, cu precipitații importante cantitativ și ninsoare în zonele montane înalte. De asemenea, au fost emise mai multe coduri galbene și portocalii de vreme severă pentru diverse regiuni ale țării, iar în județele Constanța, Călărași și Ialomița este în vigoare un cod roșu de ploi torențiale.

Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările în zonele afectate și să consulte în permanență informările transmise de autorități privind starea drumurilor.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *