O româncă în vârstă de 36 de ani, stabilită în Italia, și-a pierdut viața în mod tragic sâmbătă, 10 ianuarie, într-un grav accident rutier produs pe autostrada A25, chiar sub ochii fiicei sale.
Femeia, identificată de presa italiană drept Sidonia, lucra ca barmaniță și era mamă a doi copii.
Româncă din Italia, moartă pe loc într-un accident teribil
Potrivit informațiilor preliminare, Sidonia se afla într-un autoturism alături de fostul său partener, una dintre fiicele sale, în vârstă de 18 ani, și o altă femeie, toți de naționalitate română. Cei patru se îndreptau spre Roma, ca urmare a unei urgențe.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 11:00, după ce șoferița ar fi pierdut controlul volanului. Mașina a derapat, s-a răsturnat violent, iar impactul a fost devastator. În urma coliziunii, femeia a fost proiectată în afara autoturismului, suferind răni incompatibile cu viața și murind pe loc.
Fiica victimei și cealaltă pasageră au supraviețuit accidentului, în timp ce fostul partener al Sidoniei a fost transportat de urgență la spital, în stare gravă, cu traumatisme la nivelul capului. Echipajele de salvare ajunse la fața locului au încercat timp de mai multe minute să o resusciteze pe româncă, însă eforturile medicilor au fost zadarnice.
La intervenție au participat ambulanțe, pompieri, poliția rutieră și o patrulă a autostrăzii A25. De asemenea, a fost solicitat un elicopter medical, însă acesta nu a putut ateriza din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Tragedia a șocat comunitatea românească din Italia. Sidonia trăia de mai mulți ani în Peninsulă și lasă în urmă doi copii, îndurerați de pierderea fulgerătoare a mamei lor. Autoritățile italiene continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
