O persoană a murit în urma unei explozii urmate de un incendiu violent, produs marți dimineață într-o locuință din Sectorul 6 al Capitalei.
O persoană și-a pierdut viața
Potrivit informațiilor transmise de ISU București-Ilfov, „în această dimineaţă, în jurul orei 03:30, a avut loc o explozie urmată de incendiu la o casă pe strada Pietrele Doamnei, Sector 6, Bucureşti”.
Incendiul s-a manifestat cu flacără violentă pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. În urma deflagrației, tavanul și pereții imobilului s-au prăbușit. Din primele informații, în momentul producerii exploziei în locuință se afla o singură persoană.
Echipele de căutare-salvare au intervenit sub dărâmături și au extras o persoană decedată, precum și câinele acesteia, au precizat reprezentanții ISU.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate progresiv opt autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și cinci ambulanțe SMURD.
