Salvatorii montani au fost solicitați intens în ultimele 24 de ore, după ce Salvamont România a înregistrat nu mai puțin de șase intervenții de urgență în mai multe zone ale țării.
Bilanțul este unul îngrijorător: o persoană a fost salvată, iar alta a fost găsită decedată.
Tragedie pe munte
Potrivit datelor oficiale, apelurile au fost primite prin Dispeceratul Național Salvamont și au vizat intervenții în județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Neamț, Covasna, Cluj și Bihor.
În urma acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze o persoană aflată în dificultate, însă un alt turist a fost găsit fără viață și predat ulterior Institutului de Medicină Legală.
Pe lângă intervențiile de urgență, echipele Salvamont au primit și 15 apeluri din partea turiștilor care solicitau informații despre trasee montane și condițiile din teren.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția asupra riscurilor din această perioadă și fac apel la responsabilitate din partea celor care aleg să meargă pe munte.
Aceștia îi încurajează pe turiști să se informeze corect înainte de a porni în drumeții și să respecte recomandările specialiștilor, în cadrul campaniei de reducere a accidentelor montane.