Scandal la o școală din Galați: Elev de clasa a IV-a, acuzat de agresiuni și gesturi obscene

Un scandal de proporții a izbucnit la o școală din Galați, unde părinții mai multor elevi reclamă comportamentul agresiv și neadecvat al unui copil de 10 ani, elev în clasa a IV-a.

Aceștia susțin că băiatul și-ar fi agresat fizic colegii, le-ar fi adresat injurii și ar fi expus materiale destinate adulților.

Acuzat de agresiuni și gesturi obscene

Deși au fost depuse plângeri oficiale împotriva copilului, situația rămâne neschimbată, spre nemulțumirea familiilor afectate.

Directoarea unității de învățământ a refuzat să comenteze acuzațiile, însă tensiunile dintre părinții elevilor agresați și mama copilului acuzat au escaladat rapid. Potrivit presei locale, mama băiatului a reclamat la Poliție că a fost agresată verbal de unul dintre părinți.

„A fost abordată de către un bărbat, care i-a solicitat să-și mute fiul de la unitatea respectivă, întrucât acesta ar fi agresiv și ar manifesta comportamente inadecvate în cadrul școlii”, a declarat Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, citat de Realitatea PLUS.

Mama elevului acuzat se apără

Mama elevului acuzat se apără, afirmând că fiul său suferă de ADHD, o afecțiune neurologică ce poate cauza episoade de furie și dificultăți de autocontrol. Aceasta susține că unele acuzații sunt exagerate sau false. „Acest pipăit și aceste atingeri au fost inventate. Eu vreau să suțină cu probe domnii aceste acuzații”, a declarat femeia.

Deși copilul are dreptul la un însoțitor specializat în timpul orelor, familia a refuzat această opțiune în scris, complicând și mai mult situația. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați a intervenit, dispunând o verificare la fața locului.

„S-a luat legătura cu doamna directoare, iar o echipă a Inspectoratului va merge pentru a monitoriza situația și a vedea exact ce se întâmplă”, a declarat Florin Andronic, inspector adjunct al ISJ Galați.

Deocamdată, scandalul rămâne în plină desfășurare, iar părinții afectați așteaptă măsuri concrete pentru rezolvarea situației.

 

 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *