Un bărbat din județul Vâlcea a murit într-un incendiu puternic care i-a distrus locuința, în noaptea de duminică spre luni. Pompierii au intervenit rapid, dar din păcate nu au putut salva viața victimei.
Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza jarului sau scânteilor căzute din sobă, iar flăcările au cuprins întreaga casă din comuna Frâncești. Locuința, de aproximativ 25 de metri pătrați, a ars generalizat, iar trupul bărbatului a fost găsit carbonizat la fața locului.
Tragedie în Vâlcea
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea subliniază că acest incendiu este al patrulea din județ în ultimele două zile și este cauzat de sisteme de încălzire necorespunzător izolate sau necurățate. Pompierii fac apel la cetățeni să verifice și să curețe regulat coșurile de fum, să evite apropierea materialelor combustibile de sobe și să protejeze podurile cu materiale incombustibile pentru a preveni astfel de tragedii.
Această tragedie vine într-un context în care, la doar câteva ore distanță, în județul Suceava, o altă dramă a avut loc. O femeie de 76 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit tot din cauza unui coș de fum necurățat, în localitatea Zvoriștea, relatează Fanatik.ro.
Pompierii continuă să avertizeze asupra riscurilor în perioada sezonului rece și îndeamnă populația să fie precaută în utilizarea sistemelor de încălzire pentru a preveni astfel de tragedii.